Însă mai e ceva. La petrecere va fi prezent şi David. Doamne, chiar nu îl suport! Este atît de enervant, nu ascultă de nimeni şi face atît de mult rău. Ca şi cum nu ar fi de ajuns că îl văd zilnic la şcoală, mai este şi prietenul lui Raul...
În fine. Să las astea. Ar trebui să îl sun pe Alex. Astăzi după ore s-a oferit să mă conducă pînă la casa lui Yuri şi Xenia. Dar nu ştiu de ce nu vine şi el la petrecere. L-am rugat chiar, însă o ţine pe a lui şi bună. E prietenul meu cel mai bun, doar că mi s-a părut atît de ciudat azi.
♦
-Mulţumesc mult că m-ai condus, Alex, dar de ce nu intri şi tu?
-Ana, sigur vrei să intri?
Părea oarecum alarmat. Mi s-a părut că a luat-o razna şi nu ştiam cum să îi spun.
-Da, de ce? Stai calm, nu se întîmplă nimic. Nu am auzit ca surorile Linn să fi găzduind fantome, spirite, sau să crească cine ştie ce vietăţi nemaivăzute!, am încercat eu să îl amuz; nu a shiţat nici măcar un zîmbet, ci mă privea de parcă aş pleca la război.
-Vorbesc serios! Nu îţi spun asta fiindcă aşa mi-a venit mie! Chiar presimt că nu o să iasă bine!
Faptul că a ridicat tonul m-a cam speriat puţin. Niciodată nu s-a răstit la mine, însă eu am continuat să îi spun că e nebun.
-Uite ce e, mulţumesc pentru că ai venit pînă aici cu mine, dar fabulezi!
-Bine! Dar dacă ţi se întîmplă ceva, să nu îmi spui că nu te-am prevenit! Să mă suni cînd te duci acasă.
Ultima frază a spus-o cu calm, de parcă nu el s-a răstit la mine mai devreme. A pornit repede pe drumul pe unde am venit. Mă uitam în urma lui şi mă întrebam ce e cu el. Pe moment mi-a dat de bănuit, pentru că nu mai făcuse aşa. Apoi mi-am întors privirea încercînd să uit ce tocmai se întîmplase şi am intrat în casă.
♦
Cum am deschis uşa, am da peste o grămadă de confetti. Holul, bucătăria, sufrageria, toate erau pline de ghirlande şi panglici de toate culorile. Pe mese stăteau sucurile, iar pe bufet erau băuturi alcoolice. Toţi stăteau mai mult în grupuri. Doar cele două surori se mai vedeau pe ici, pe colo, făcîndu-i pe invitaţi sş se simtă cît mai bine. În rest, toţi stăteau în grupuri mari. M-am îndreptat uşor unde era mulţimea mai mare. Nu cunoşteam mai pe nimeni, deşi toţi erau din acelaşi liceu. Dispusă să îmi fac noi cunoştinţe, caut cu privirea pe cineva abordabil pentru a iniţia o conversaţie.
În timp ce făceam paşi mici, cineva m-a luat de mînă. Imediat mi-am întors privirea şi nu îmi venea să cred: era chiar EL!
-Salut!
Nu-mi venea să cred că era chiar lîngă mine. Deşi mereu mă gîndesc la el, faptul că era acolo ţinîndu-mă de mînă era mult prea mult. Cel puţin din partea lui...
-Bună! Ce faci? Nu ştiam că vii la petrecere., am încercat eu să îl ''aburesc''.
-Nu mă dau în vînt după petreceri, am vrut doar să cunosc lume nouă.
Zîmbetul lui şi felul cum vorbea mă făceau să uit unde sunt şi nu îmi păsa! Raul era chiar lîngă mine!
-Se pare că avem interese comune.
În timp ce îi admiram ochii aceia provocatori, cineva tocmai îl striga.
-Hei, Raul! Vino că am treabă cu tine.
Era chiar nesuferitul de David.
-Îmi pare rău că vă deranjez., a zis uitîndu-se la mine cu un surîs mîrşav.
Apoi l-a tras pe Raul după el.
-Bine, vorbim mai tîrziu.
Mi-a părut rău că a plecat aşa pur şi simplu. Nu ştiam ce a vrut ticălosul ăla...
-Se pare că avem interese comune.
În timp ce îi admiram ochii aceia provocatori, cineva tocmai îl striga.
-Hei, Raul! Vino că am treabă cu tine.
Era chiar nesuferitul de David.
-Îmi pare rău că vă deranjez., a zis uitîndu-se la mine cu un surîs mîrşav.
Apoi l-a tras pe Raul după el.
-Bine, vorbim mai tîrziu.
Mi-a părut rău că a plecat aşa pur şi simplu. Nu ştiam ce a vrut ticălosul ăla...
♦
Rămasă singură, ca să zic aşa, m-a hotărît să ''inspectez'' casa.
Locuinţa surorilor Linn era o vilă spaţioasă, cu etaj, nu foarte mare, perfectă pentru o petrecere cu 40-50 de invitaţi. Aşadar am luat-o în sus pe scări. Pe hol nu era nimeni şi m-am dus cu gîndul că ar putea fi în camere fiindcă se auzeau sunete. Mai întîi am vrut să mă duc la baie să mă uit în oglindă.
Am ghicit imediat care era baia pentru că era singura uşă care avea geam în partea de sus. Am intrat. Nu am închis-o, nu era nevoie. Oglinda şi uşa erau faţă în faţă. În timp ce mă aranjam, s-a deschis încet uşa. Mi-am dat seama cine a apărut în oglindă: Raul! Oare de ce a intrat aşa peste mine? A trîntit brusc uşa închizînd-o cu cheia, atît de repede încît nici nu am apucat să îmi întorc privirea spre el.
Nu am apucat să scot nici un cuvînt; totul s-a întîmplat foarte repede. Pur şi simplu m-am trezit cu el în spatele meu, împingîndu-mă în peretele din faţa mea, să nu scap. Mi-a pus mîna la gură şi mi-a zis să tac. Deodată văd că scoate un cuţit din buzunar. Ce vrea să îmi facă?! Simţeam lama rece a cuţitului pe gîtul meu...
-Dacă scoţi vreun sunet te omor.
Mi-a luat mîna de la gură, aşa că am putut să vorbesc.
-Ce vrei de la mine? De ce te comporţi aşa?
-Dă-mi bani şi te las în pace.
-Nu am nici un ban!, am ţipat eu.
Brusc m-a strîns şi mai tare. Am căzut în genunchi, iar el mă ţinea strîns de gît.
-Lasă-mă în pace!
Mă zbăteam într-una. Încercam să scap, dar nu puteam.
-Ce vrei de la mine?!
-Ţi-am spus o dată: vreau bani!
-Înţelege că nu am bani!
Am auzit o voce pe hol şi am încercat să strig după ajutor. Uşa se deschise. Era Yuri, biata de ea. Nu aş fi vrut să asiste la aşa ceva.
-Ajutor!
De îndată ce Raul a observat-o pe Yuri, de îndată ce şi-a luat privirea de la mine, am reuşit să fug.Am luat-o iute pe scări. Cînd deschid uşa de la intrare, în grabă m-am împiedicat de prag, iar David a fost acolo şi m-a prins.
-Ce e cu tine? Ce ai păţit?
Aproape că nici nu l-am auzit. Am continuat să alerg. Doar ce mi-am întors privirea, iar Raul tocmai trecea pe lîngă David, alergînd el după mine. David era oarecum confuz, neştiind ce să facă.
Însă altceva mă ''preocupa'' în acel moment. Ce imagine sinistră! Eu, alergînd de-a lungul străzii, iar băiatul de care eram îndrăgostită alerga şi el după mine, pentru bani, cît pe ce să mă omoare. Se apropia din ce în ce mai mult... Nu îmi venea să cred!
Din spate aud cum vine o maşină în viteză. Mă sperii mai tare. Distanţa dintre mine şi el era de doar cîţiva metri. Deodată văd cum maşina de culoare neagră se opreşte chiar între mine şi Raul. Am încetat să alerg. Mă uit în spate şi ce văd?
-David!
Pe moment nu am realizat ce se întîmpla. Apoi mi-am dat seama că el era acolo să mă salveze. S-a uitat la Raul cu o privire plină de înţeles.
-Parcă erai prietenul meu...
-Ştii ce? M-am săturat să îţi dau bani pentru droguri! M-am săturat de atîtea promisiuni, că îmi dai banii înapoi, apoi te faci că ai uitat!
Raul s-a îndepărtat pur şi simplu de acolo. M-am apropiat de David. Nici nu ştiam ce să îi spun. ''Mulţumesc''?
Era oarecum într-o stare de şoc. M-am uitat în jur. Ticălosul ăla, cum îi spuneam eu, tocmai mi-a salvat viaţa!
-Îmi pare rău pentru ce ţi-a făcut nemernicul ăla. Eşti bine?
I-am zis că da.
-Hai în maşină, te duc eu acasă.
Eram amîndoi în maşină, conducînd pe şosea, în ceas de seară.
-De unde ştiai ce a vrut să îmi facă?
-Mă aştept la orice din partea lui, crede-mă. Tu nu îl cunoşti.
-Ştii, îţi sunt recunoscătoare pentru că m-ai salvat, mulţumesc.
-Poate că pînă acum nu m-am comportat cum trebuie cu tine, dar mi-am dat seama că eşti de treabă.
Oprise maşina chiar în faţa casei mele. Am coborît amîndoi din maşină. S-a apropiat de mine... şi m-a luat de mînă... şi m-a sărutat.
Am făcut un pas înapoi.
-Ne vedem mîine.
-Ai grijă de tine...
Locuinţa surorilor Linn era o vilă spaţioasă, cu etaj, nu foarte mare, perfectă pentru o petrecere cu 40-50 de invitaţi. Aşadar am luat-o în sus pe scări. Pe hol nu era nimeni şi m-am dus cu gîndul că ar putea fi în camere fiindcă se auzeau sunete. Mai întîi am vrut să mă duc la baie să mă uit în oglindă.
Am ghicit imediat care era baia pentru că era singura uşă care avea geam în partea de sus. Am intrat. Nu am închis-o, nu era nevoie. Oglinda şi uşa erau faţă în faţă. În timp ce mă aranjam, s-a deschis încet uşa. Mi-am dat seama cine a apărut în oglindă: Raul! Oare de ce a intrat aşa peste mine? A trîntit brusc uşa închizînd-o cu cheia, atît de repede încît nici nu am apucat să îmi întorc privirea spre el.
Nu am apucat să scot nici un cuvînt; totul s-a întîmplat foarte repede. Pur şi simplu m-am trezit cu el în spatele meu, împingîndu-mă în peretele din faţa mea, să nu scap. Mi-a pus mîna la gură şi mi-a zis să tac. Deodată văd că scoate un cuţit din buzunar. Ce vrea să îmi facă?! Simţeam lama rece a cuţitului pe gîtul meu...
-Dacă scoţi vreun sunet te omor.
Mi-a luat mîna de la gură, aşa că am putut să vorbesc.
-Ce vrei de la mine? De ce te comporţi aşa?
-Dă-mi bani şi te las în pace.
-Nu am nici un ban!, am ţipat eu.
Brusc m-a strîns şi mai tare. Am căzut în genunchi, iar el mă ţinea strîns de gît.
-Lasă-mă în pace!
Mă zbăteam într-una. Încercam să scap, dar nu puteam.
-Ce vrei de la mine?!
-Ţi-am spus o dată: vreau bani!
-Înţelege că nu am bani!
Am auzit o voce pe hol şi am încercat să strig după ajutor. Uşa se deschise. Era Yuri, biata de ea. Nu aş fi vrut să asiste la aşa ceva.
-Ajutor!
De îndată ce Raul a observat-o pe Yuri, de îndată ce şi-a luat privirea de la mine, am reuşit să fug.Am luat-o iute pe scări. Cînd deschid uşa de la intrare, în grabă m-am împiedicat de prag, iar David a fost acolo şi m-a prins.
-Ce e cu tine? Ce ai păţit?
Aproape că nici nu l-am auzit. Am continuat să alerg. Doar ce mi-am întors privirea, iar Raul tocmai trecea pe lîngă David, alergînd el după mine. David era oarecum confuz, neştiind ce să facă.
Însă altceva mă ''preocupa'' în acel moment. Ce imagine sinistră! Eu, alergînd de-a lungul străzii, iar băiatul de care eram îndrăgostită alerga şi el după mine, pentru bani, cît pe ce să mă omoare. Se apropia din ce în ce mai mult... Nu îmi venea să cred!
Din spate aud cum vine o maşină în viteză. Mă sperii mai tare. Distanţa dintre mine şi el era de doar cîţiva metri. Deodată văd cum maşina de culoare neagră se opreşte chiar între mine şi Raul. Am încetat să alerg. Mă uit în spate şi ce văd?
-David!
Pe moment nu am realizat ce se întîmpla. Apoi mi-am dat seama că el era acolo să mă salveze. S-a uitat la Raul cu o privire plină de înţeles.
-Parcă erai prietenul meu...
-Ştii ce? M-am săturat să îţi dau bani pentru droguri! M-am săturat de atîtea promisiuni, că îmi dai banii înapoi, apoi te faci că ai uitat!
Raul s-a îndepărtat pur şi simplu de acolo. M-am apropiat de David. Nici nu ştiam ce să îi spun. ''Mulţumesc''?
♦
-Mulţumesc.Era oarecum într-o stare de şoc. M-am uitat în jur. Ticălosul ăla, cum îi spuneam eu, tocmai mi-a salvat viaţa!
-Îmi pare rău pentru ce ţi-a făcut nemernicul ăla. Eşti bine?
I-am zis că da.
-Hai în maşină, te duc eu acasă.
Eram amîndoi în maşină, conducînd pe şosea, în ceas de seară.
-De unde ştiai ce a vrut să îmi facă?
-Mă aştept la orice din partea lui, crede-mă. Tu nu îl cunoşti.
-Ştii, îţi sunt recunoscătoare pentru că m-ai salvat, mulţumesc.
-Poate că pînă acum nu m-am comportat cum trebuie cu tine, dar mi-am dat seama că eşti de treabă.
Oprise maşina chiar în faţa casei mele. Am coborît amîndoi din maşină. S-a apropiat de mine... şi m-a luat de mînă... şi m-a sărutat.
Am făcut un pas înapoi.
-Ne vedem mîine.
-Ai grijă de tine...
♦
M-am dus repede în camera mea. Abia am realizat ce mi s-a întîmplat în seara asta. Mi se părea ireal, nu credeam că poate să mi se îmtîmple aşa ceva mie, vreodată. M-a surprins cine era de fapt acel băiat, nemernicul care îmi luase minţile. Dar parcă mai mult m-a surprins gestul lui David, faptul că m-a salvat, sărutul... Ar fi trebuit să ascult de Alex, însă dacă nu treceam prin asta, nu realizam cine îmi sunt prietenii adevăraţi...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu