Autor: Motănel
Ce să vezi, sunt iarăşi
eu! De câteva zile mă învârt pe planeta asta a bloggerilor, blogosferă cum îi
spuneţi voi şi mă minunez de ce găsesc!
În primul rând, jur că îmi
place cum toţi se dau deştepţi pe la alţii, dar habar nu au ce să facă în
privinţa lor. Şi vezi cum urlă comentariile către autori, dar autorii tac către
texte... carevasăzică, viaţa bate blogul. Dar e bine, măcar ne pricepem să dăm
sfaturi, gratuit şi cu generozitate, nenică!
În al doilea rând, să vă
zic eu o treabă: românu’, când nu e arogant, e pupincurist. Da, dom’le, asta e!
De ce zic asta? Păi... citeam de zor un blog şi am dat peste o postare
interesantă, dar scurtă şi complicată. Asta pentru mintea mea de pisoi prost,
că alţii cică au înţeles tot... după ce li s-a explicat într-un comentariu de
către autoare. Contează mai puţin povestea, dar e mult mai importantă
catastrofa declanşată! Cititorii, rămaşi cu concluzia în cui, au cerut
explicaţii. Autoarea, cu povestea în minte, a zis că nu răspunde provocărilor,
dar până la urmă a dat explicaţii, potolind „rebeliunea”. Numai că nu i-a fost
de ajuns un comentariu, i-a mai trebuit o postare în care să se laude cum şi
cât de frumos ştie ea să scrie şi cum o deranjează naţiunea proastă şi
tembelizată care „nu ştie ca să înţelege ce scrie ea”. Şi au sărit sumedenie de
„artişti ai internetului” care să o susţină. Ba că autorul nu trebuie să îşi
explice textul, ba că înţeleseseră tot şi fără explicaţii, ba că „proştii care
citeşte nu merită”... adică susţinere, dom’le, nu glumă! Dar mă întreb şi eu
acum... câţi dintre „lăudacii” ăia ar fi înţeles textul dacă nu primeau
„explicaţia”? naţie de „einstein”-i, dom’le!
Şi dacă tot ne pricepem la
toate, să vă mai spun o chestie interesantă: problema mare a oamenilor ăstora este
că exact astfel de educaţie au primit de la părinţii lor. Şi exact această
educaţie o vor transmite mai departe. Chiar dacă s-au născut într-un bloc de
ghetou, aveau antenă de satelit pe geam şi ciordeau filme de pe HBO cu
decodorul, ca să aibă şi ei „cultură”. Şi asta nu i-a oprit ca mai apoi să-şi
cumpere un telefon de-ăla de „face şi clătite” şi să se laude cu el, chit că li
se rupeau hainele în coate şi genunchi. Sau chiar dacă s-au născut într-o
magherniţă dărăpănată, asta nu i-a oprit să îşi cumpere una bucată maşină
„descapotabilă” cu care să plimbe fetele agăţate în club sau la cafenea. Iar
dacă totul a fost invers şi au avut ceva mai mult noroc, fiind copii de bani
gata, aroganţa le-a venit la pachet. Însă atât primii, cât şi cei din urmă nu s-au
sfiit de la linguşeli când au avut nevoie de ceva. Că i-au făcut freza lu’
tăticu’ sau masaj lu’ mămica, au ştiut să ceară ce îşi doreau de la ei. Au mai
fericit vreo doamnă supraponderală de la secretariatul facultăţii în drumul lor
spre studiile superioare, dăruindu-i un plic plin de „admiraţia” lor pentru
învăţătură. Apoi au mai lustruit vreun poliţist ca să-şi poată obţine „carnetul
de şofer” şi s-au realizat în viaţă. Tocmai de aceea nu se poate ridica nimeni
la nivelul lor, ei sunt stăpânii lumii şi copiii lor o vor moşteni de la ei, că
doar ce naşte din pisică, şoareci mănâncă! Pardon, aşchia nu sare departe de
trunchi, să nu jignim bietele animale, cel de faţă exclus...
Serios acum, mă întreb de
multe ori cum supravieţuieşte lumea unor astfel de specimene. Mie îmi vine să
mă duc în munţi şi să mă fac pisică sălbatică, să nu mai am treabă cu lumea.
Dar spre pacatele mele, am fost mereu un motănel domestic şi nu pot scăpa de
oameni... trag la mine ca musca la miere. Şi eu la „iei”, fir-ar să fie! Dar asta
e, ce pot eu să fac, singur printre ei? Am să mă sui pe o corabie să vânez
şoareci, poate mă va duce departe de toţi, la o pisicuţă care mă aşteaptă cu
nerăbdare.
Postări
Like! :))
RăspundețiȘtergere