joi, 10 ianuarie 2013

Doar un desen...


Hai, lasă-mă să te desenez.
            O să-ţi desenez întâi forma feţei. Acel chip pe care aş vrea oricând să-l ating să văd dacă e real. Să închid ochii şi să te sărut pe un obraz, iar pe celălalt să-l mângâi. Să simt în realitate ceea ce numai în vis îmi e dat să simt. 
            O să pun accent pe ochi, că doar ei sunt oglinda sufletului. O să încerc să desenez exact privirea ta. O să-ţi desenez acea privire pătrunzătoare şi parcă nemiloasă. Acea privire care i-ar face pe mulţi să plece ochii în faţa ta... Privirea aceea care reflectă rareori gândurile tale frumoase, calde şi liniştitoare. Privirea aceea care m-a înnebunit şi mi-a rămas întipărită adânc în suflet încât nu am nevoie de nicio fotografie pentru a o picta.
            O să-ţi desenez nasul şi îmi imaginez că te-aş pupa de "noapte bună" în fiecare noapte. Te-aş pupa pe frunte, apoi pe nas şi apoi pe buze... adormind liniştită.
            Apoi o să-ţi desenez buzele. O să te fac să zâmbeşti aşa cum am vrut să te fac mereu. Buzele astea... atâta delicateţe... atât de moi, atât de roşii parcă dorindu-şi să fie atinse şi muşcate.
            O să-ţi desenez părul în pare m-aş juca de fiecare dată când ţi-aş sta în braţe. Deşi mi-aş dori să ai părul cât mai lung, o să te desenez aşa cum eşti. 
            O să-ţi desenez urechile ca să poţi auzi fiecare cuvânt pe care ţi-l şoptesc. Îmi imaginez că te-aş muşca de lobul urechii şi apoi te-aş săruta pe gât...
            Am reuşit să-ţi desenez chipul cu cele mai mici detalii. Restul e uşor de desenat... Nu e chiar aşa de important exteriorul precum e interiorul.

           Ţi-aş desena sufletul tău mare chinuit, închis într-o cuşcă dorindu-şi să scape de acolo. E un suflet bun, doar eliberează-l. Nu-i interzice să viseze. Lasă-l să trăiască prin tine. O să trec să-ţi desenez inima... O parte de gheaţă şi o parte în flăcări. Gheaţa nu se va lăsa topită prea uşor... Timpul trece, iar stratul de gheaţă creşte şi el... pe când flăcările încep să se stingă uşor. Te rog, păstrează viu focul din inima ta... speranţa de viaţă. Nu uita, viaţa e aşa cum ţi-o faci... încearcă să priveşti toate părţile bune ale vieţii. Sunt sigură că ştii ce vrei de la viaţă... şi sunt sigură că vei reuşi.
           O să-ţi desenez şi amintirile. O să încerc să desenez numai amintirile frumoase pe care le-aş înghesui în partea îngheţată dorind să o mai dezgheţ puţin.
           Pentru prima oară lumea a fost a mea. M-ai lăsat să-mi încălzesc sufletul la partea fierbinte a inimii tale. M-ai lăsat să văd cum e fericirea... m-ai lăsat să simt cum inima îmi bate nebuneşte la fiecare cuvânt al tău. M-ai lăsat... să te cunosc. Mi-ai arătat ce ar trebui să fac... Aveam lumea la picioare pentru că pluteam...

           Îmi pare rău, îmi pare rău... Nu, nu trebuia să o fac. Trebuia să încetez demult şi să mă comport altfel. Drumul a fost unul, până la o intersecţie. Am fost doi tovarăşi de drum, dar acum drumul s-a despicat... Inima îmi spune că trebuie să mă întorc înapoi, să caut drumul tău şi să alerg până o să te ajung. Apoi să îţi spun că îmi pare rău şi că vreau să fim din nou doi tovarăşi de drum.
Dar... nu, nu cred că o pot face. Mi-ar fi teamă că m-ai putea trimite înapoi pe drumul meu... să-mi văd de alea mele. 
           Îmi pare rău... o să... mai privesc o dată desenul şi o să-l transform în cenuşă. Îmi pare rău... îmi pare rău pentru mine că va trebui să-mi alung orice imagine a ta din minte...

Un comentariu:

  1. Imi pare rau :( o am salvata in calculator, dar nu cred ca o va publica nimeni. Imi pare rau. Nu pot sa mai continui. Nu pot sa mai scriu.

    RăspundețiȘtergere